Când aud cuvintele "raportare financiară" majoritatea persoanelor din România se gândesc la raportarea către stat. Opinia mea este că aceasta ar trebui să fie o preocupare secundară, principalul scop al raportării și analizei financiare, în mod normal, fiind oferirea managementului companiei de informații pe baza cărora să poată lua decizii bine argumentate cu scopul atingerii obiectivelor propuse.
Pentru acest lucru este necesară analiza activității pe diferite perioade de timp cu scopul de a stabili dacă suntem în target, cum am evoluat față de perioadele precedente, în cazul menținerii aceluiași nivel al indicatorilor și în următoarele perioade ne încadrăm în obiectivul pe termen lung, dacă nu ce putem face pentru a remedia situația etc ? De obicei se dorește prezentarea indicatorilor de activitate (legați de venituri și cheltuieli) pentru fiecare lună în parte pentru ca ulterior să se compare lunile și să se previzioneze încadrarea în targetul anual. Aici intervine o foarte mare provocare deoarece încadrarea corectă a veniturilor și cheltuielilor în luna la care se referă poate fi extrem de dificilă.
Dacă vorbim despre o firmă care prestează servicii, pot apărea următoarele dificultăți în evaluare:
- Societatea lucrează pentru un proiect pe parcusul a 3 luni și emite factură către client la finalul ultimei luni (când a terminat proiectul). Dacă recunoaștem întreg venitul în luna a 3-a, în raportări va părea că în lunile 1 și 2 am fost foarte ineficienți (am avut doar costuri pentru că am muncit, dar nu și venituri pentru că nu am facturat), iar în luna 3 am fost extrem de eficienți (deoarece am facturat și ce am lucrat în lunile 1 și 2). Acest lucru bineînteles că nu este real, iar dacă este prezentat în acest mod nu se pot compara și analiza cifrele pe luni.
- Decalajele dintre momentul emiterii facturilor către client și primirii facturilor de la furnizori. De exemplu dacă pentru situația de la punctul 1. avem și costuri externe pe care le refacturăm clientului, iar factura de la furnizor este emisă în luna a 4-a (de exemplu), noi nu vom avea costuri in lunile în care ar trebui (pentru că la acele luni se refera costurile), ci le vom avea într-o lună ulterioara finalizării proiectului.
Pentru a rezolva această problemă și a putea analiza fiecare lună în parte, din punct de vedere financiar, va trebui să recunoaștem și să alocăm veniturile și cheltuielile pe fiecare lună (luna la care se referă), indiferent de data emiterii documentelor. Contabilitatea românească prevede recunoașterea veniturilor la data emiterii lor, dar acest lucru, după cum observați nu este corect întodeauna, uneori fiind necesară aplicarea unor metode mai complicate pentru a cunoaște situația reală lunară.
Standardul IAS 18, prevede că veniturile din prestări servicii pot fi recunoscute atunci când următoarele criterii sunt îndeplinite cumulativ, indiferent de date emiterii documentului:
- Venitul se poate măsura în mod fiabil;
- Este probabil ca beneficiile economice asociate cu tranzacția să fie generate pentru entitate;
- Stadiul de execuție a tranzacției la data raportării poate fi evaluat în mod credibil;
- Costurile suportate pentru tranzacție și costurile de finalizare a tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.
Legat de Cheltuieli, principalul criteriu este legarea acestora la Venitul și perioada la care se referă.
METODA 1:
Aplicând în exemplul nostru de puțin mai sus și presupunând că putem calcula costurile aferente fiecărei luni, obținem următorul scenariu și modalitate de recunoaștere lunară a veniturilor:
* procentul de finalizare a proiectului este estimat de responsabil.
* costurile aferente fiecărei luni sunt costurile orelor lucrate de operațional pe proiect + cota parte din bugetul intern + costuri furnizori pe proiect
Venitul aferent fiecărei luni = Procent finalizare proiect * Total Venit (venitul este cel stabilit prin contract)
METODA 2:
Mergând mai departe, putem aplica și metoda Cost-to-Cost care presupune obținerea procentului de completare a proiectului folosindu-ne de costurile actuale de la finalul fiecărei luni plus ce costuri estimăm că vom mai avea până la terminarea proiectului. Utilizând aceleași date pentru exemplificare obținem următorul tabel:
Veniturile repartizate în fiecare lună sunt calculate după formula:
Venit lunar= Cost Actual la finalul lunii / Cost Estimat până la terminarea proiectului * Venit Total - Venit recunoscut în luna precedentă.
Costul veniturilor aferent fiecărei luni se recunosc după următoarea formulă:
Costuri lunare= Costuri apărute până în prezent - Costuri recunoscute în luna anterioară.
Se poate observa că rezultatul raportat în fiecare lună diferă în funcție de metoda de calcul utilizată, însă aplicând aceste aspecte putem obține o situație lunară cât mai aproape de realitate.
În cazul în care am fi utilizat pentru recunoașterea venitului data emiterii facturii (cf. contabilității românești) am fi obținut următoatea situație pe luni:
* Observați că este total irelevantă și induce în eroare deoarece în lunile 1 și 2 pare că am avut pierederi, iar în luna a 3-a am fost extrem de profitabili.
Este evident faptul că cea mai corectă metodă de calcul este Metoda 2, însă aceasta este dificil de aplicat întrucât presupune existența unor sisteme de gestiune extrem de avansate și a unui departament financiar contabil bine pregătit care va munci foarte mult pentru obținerea cifrelor corecte.
Concluzionând, contabilitatea pentru stat este una, iar raportarea financiară pentru management este alta, în funcție de necesități și de specificul activității fiecărei companii, cea de-a două fiind în mod normal cea pe baza căreia ar trebui luate decizii de business.
Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->