Se afișează postările cu eticheta Investitii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Investitii. Afișați toate postările

joi, 16 iulie 2015

Confirmare așteptări acțiune BVB

Salutare ! Scriam în acest articol despre acțiunea ROCE, iar în acesta am selectat-o cu ajutorul aplicației Excel drept prima recomandare pentru cumpărare.

Rezultatele au început deja să apară, creşterea pe această acţiune fiind una considerabilă în doar câteva luni de când am început să acumulez (12.5% profit în aproximativ 2-3 luni):




Nu doresc să mă laud, ci să promovez investițiile pe bursa românească și educația financiară a românilor, mai ales că în prezent volumul tracțiilor de pe bvb este unul extrem de mic comparativ cu ceea ce se întâmplă pe alte burse mai mature.

De asemenea, am observat în ultimul timp inițiative și din partea Bursei de Valori București, cum ar fi spre exemplu, programul "Fluent în Finance" , prin care bursa intenționează să atragă atenția asupra importanței de a gestiona în mod eficient propriile resurse. Pentru cei interesați a fost redactat și un ghid care poate fi descărcat și studiat gratuit aici. 

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

joi, 30 aprilie 2015

Aplicatie Import si Analiza date de pe site- Partea 2 [VIDEO]

 Aplicația este realizată în Excel 2013 și oferă următoarele funcții:

1) Import automat al datelor financiare din anul dorit pentru toate companiile cu date pe site-ul bursei de valori Bucuresti.
2)  Calculul unor indicatorii proprii pe baza datelor importate.
3)  Un sistem prin care fiecare indicator calculat al unei companii obține un anumit punctaj în funcție de valorile din fiecare an. Prin însumarea punctajelor pe indicatori, fiecare companie obține un punctaj general, iar în final se genereaza raporte cu datele sortate în funcție de aceste punctaje. Cele cu valorile cele mai mari sunt companiile cele mai recomandate pentru cumpărare din punct de vedere fundamental.
Urmăriți mai jos prezentarea parții 2 a aplicației: Importul unor date de pe site, calcul indicatori, calcul punctaje si generare raport.



Descărcați fișierul generat de aplicație in Video 2
Urmăriți si partea 1 a prezentării aici
 
Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

duminică, 26 aprilie 2015

Aplicatie Import si Analiza date de pe site- Partea 1 [VIDEO]

Aplicația este realizată în Excel 2013 și își propune să ofere următoarele funcții:

1) Import automat al datelor financiare din anul dorit pentru toate companiile cu date pe site-ul bursei de valori Bucuresti.
2)  Calculul unor indicatorii proprii pe baza datelor importate.
3) Crearea unui sistem prin care fiecare indicator calculat al unei companii va obține un anumit punctaj în funcție de valorile din fiecare an. Prin însumarea punctajelor pe indicatori, fiecare companie va obține un punctaj general, iar în final voi sorta companiile în funcție de aceste punctaje. Cele cu valorile cele mai mari vor fi cele mai recomandate pentru cumpărare. 

Urmăriți mai jos prezentarea parții 1 a aplicației: Importul datelor de pe site:


Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

joi, 16 aprilie 2015

Ce "reduceri" mai sunt pe bursa

Pe bursa noastră de valori se pot cumpăra multe acțiuni la prețuri extrem de bune din punctul meu de vedere. De exemplu, când mă uit la tabelul de mai jos, mă simt ca în lunile Februarie sau August în mall când peste tot sunt numai afișe cu Sale 75%.. Numai că la bvb reducerile sunt chiar mai mari.. 

Atenție însă, aceste acțiuni sunt foarte riscante și trebuie cumpărate doar cu bani de care nu avem neapărat nevoie în următorii ani.Cu alte cuvinte, sunt doar pentru cei care rezistă să vadă și pierderi de 50% sau 70% în portofoliu fără să își "smulgă părul din cap".

Ideea mea cu aceste acțiuni este că la un moment dat prețurile lor se vor dubla sau chiar tripla cum se întâmplă deseori pe bursă. Totul depinde însă de performanțele economice pe care le vor realiza în următorii ani. Oricum nu sunt companii care funcționează în pierdere de ani de zile, ca alte exemple.


Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Regula lui 72: în câți ani dublăm o sumă la o anumită rată anuală a rentabilității ?

Regula lui 72 este o metodă simplificată de a calcula rapid în câți ani dublăm suma investită considerând o rată de rentabilitate fixă anulă în condițiile capitalizării câștigului anual. Aflăm acest lucru împărțind 72 la rata rentabilității.

De exemplu dacă avem 100 de lei la o rată anuală de 10%, dupa primul an vom avea 100 * 10%= 10 lei câștig, în al doilea an 110 lei * 10% = 11 lei și tot asa. În cât timp vom avea 200 de lei ? Folosind Regula lui 72, calculăm 72 / 10 = 7.2 ani, deci peste aproximativ 7.2 ne dublăm suma la o rată anuală de 10%.

Această metodă oferă valori estimative și se utilizează de către investitori pentru a afla foarte rapid o valoare grosieră. După cum putem vedea, în tabelul de mai jos am calculat numărul de ani necesari pntru dublarea investiției la toate ratele cuprinse intre 1% si 100%, utilizând regula lui 72 și calcul matematic exact. Când avem rate de rentabilitate mici regula lui 72 oferă rezultate destul de apropiate de valorile reale, dar în cazul ratelor mari, diferențele sunt semnificative. În aceste cazuri pentru a afla un răspuns corect este necesar să utilizăm formula matematică:
Logaritm în bază (1 + rata dobanzii) de 2.

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

vineri, 11 iulie 2014

Strategie de intrare pe o acțiune la bursă

În acest comunicat, Erste Bank (EBS) a previzonat pierderi cauzate de constituirea de provizoane de risc suplimentare în România și Ungaria. Acesta este motivul pentru care prețul unei acțiuni EBS s-a prăbușit în ultima săptămână cu aproximativ 20% ajungând în jurul valorii de 80 de ron în condițiile în care la începutul anului se situa peste valoarea de 120 de lei:


Bineînțeles că EBS are un portofoliu "solid" de credite neperformante în prezent, dar cu toate acestea este cert faptul că nu va da faliment (istoria Erste Bank a început în 1819, nu a dat faliment în vremuri mult mai grele, are un brand solid și oricum este "too big to fail"), iar în cazul unor probleme mai serioase cu siguranță guvernele vor sări în ajutor. 

De aceea, consider scăderea prețului acțiunilor EBS o oportunitate de a face profit pe termen mediu-lung (1-3 ani). De aceea, scenariul de intrare pe care îl aplic și vi-l propun și vouă este următorul:

Este posibil să nu vedem prețuri mai mici de 60-70 ron (la bursă nimic nu este sigur), deci puteți aloca 10-50% din portofoliu (în funcție disponibilități și de aversiunea față de risc) pentru acțiunile EBS, întrând la cumpărare treptat și urmărind evoluția prețului. Trebuie să luați în considerare însă că această investiție este una cu un grad de risc ridicat și de aceea nu este recomandat să investiți bani de care veți avea neapărată nevoie în viitorul apropiat.  


Warren Buffet spunea: "If, when making a stock investment, you're not considering holding it at least ten years, don't waste more than ten minutes considering it".  

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

sâmbătă, 5 iulie 2014

Calculator scenarii Stop Loss și Take Profit pentru bursă


Cum funcționează ?
1. Introduceți compania, prețul unitar al unei acțiuni și numărul de acțiuni pe care doriți să le cumpărați. Introduceți și comisionul negociat cu firma de brokeraj.
2. Introduceți valorile de Stop Loss și Take Profit. Stop Loss înseamna procentul maxim de pierdere pe care îl putem suporta, în cazul scăderii prețului acțiunilor. Calculatorul va genera valoarea prețului la care trebuie să vindem, cât va fi pierderea totală și din ce se compune (comision si diferențe de preț). Take Profit înseamnă marja de profit pe care o dorim în cazul în care prețul acțiunilor va crește. Calculatorul va genera valoarea prețului la care trebuie să vindem, cât va fi profitul total, din ce se compune (profit net și impozit pe profit 16%) și cât va fi comisionul total generat pentru firma de brokeraj.

Puteți descărca și fisierul Excel apăsând AICI.
Citește în continuare ->

duminică, 25 mai 2014

Continuare scenariu covrigărie

În urma analizei pe care am făcut-o în acest post ne-am dat seama că este dificil să supraviețuim pe piață doar din vânzarea covrigilor deoarece trebuie să vindem mai mulți covrigi decât estimăm că vom putea vinde efectiv în zona unde dorim să deschidem mica afacere. Din acest motiv presupunem că am decis să oferim o gamă mai largă de produse și am inclus în oferta noastră încă 4 specialități de panificație: merdenele, pizza, cornuri cu ciocolată și brânzoaice :) 

Am calculat costurile cu materiile prime pentru fiecare produs și am bugetat cheltuieli cu salariile directe 3.000 lei (2 angajați * 1500 lei, unul pentru producție si unul pentru comercializare care vor lucra în medie 24 de zile pe săptămână). De asemenea, am căutat un spațiu de închiriat cu un vad comercial mai bun pentru care plătim 2000 de lei lunar. În urma studiilor de piață pe care le-am efectuat, credem că putem vinde zilnic în medie 110 covrigi, 50 de merdenele, 40 de felii de pizza, 35 de cornuri cu ciocolată și 30 de brânzoaice și vom obține un profit brut lunar de 1841 de lei, ceea ce însemnă o rată a profitului de 15%. Mizăm foarte mult pe calitatea produselor pe care le producem și comercializăm. Ca o activitate secundară, vom comercializa și băuturi răcoritoare în speranța că acest lucru va îmbunătăți rezultatul global și ne va permite recuperarea investiției inițiale într-un timp mai scurt și dezvoltarea sănătoasă a activității.

Astfel, noul P&L planificat pentru producția și comercializarea de produse de panificație este cel pe care îl puteți descărca de AICI. Lunar sau chiar zilnic la început, se va actualiza cu datele realizate și se vor urmări indicatorii de eficiență și încadrarea în cifrele planificate. Acest lucru este foarte important deoarece în cazul în care volumul vânzărilor va fi mai mic decât cel planificat, vom fi nevoiți să găsim soluții de reducere a costurilor pentru a nu intra în zona pierderilor. Factorul de acoperire global are o valoare foarte mare de 70%, ceea ce evidențiază costuri fixe foarte mari, 70% din vânzări fiind utilizate numai pentru acoperirea acestor costuri. De aceea se recomandă  monitorizarea foarte strictă a activității. 



Notă: acest scenariu reprezintă doar un exemplu și are scop didactic, dar dacă se completează cu date reale poate fi folosit în realitate. Cuprinde însă doar activitatea de producție și vânzare a produselor. Pentru consultanță financiară și/sau creare de alte metode și modele de analiză și gestiune financiară mă puteți contacta. 

Descărcați și Smart Invoicer, aplicație gratuită de facturare în Excel.

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email
Citește în continuare ->

joi, 22 mai 2014

Ne-am deschis o covrigărie. Cum calculăm câti covrigi trebuie să vindem pentru a obține Rata Profitului dorită ?

Dacă doriți să începeți o afacere este foarte important să faceți mai întâi un minim de calcule pentru a vedea dacă este avantajos sau nu. În acest post, am creat o mică problemă de economie și apoi am rezolvat-o cu scopul de a reflecta cum se calculează într-o situație extrem de simplistă. Avem mai jos și un fișier Excel cu care ne putem juca: putem modifica valorile, iar fișierul calculează noile rezultate. 

Problema: Un antreprenor produce covrigi. Materiile prime pentru producerea unui covrig costă 0.3 lei. Prețul de vânzare al covrigului este 1 leu. Celelalte costuri ale covrigăriei sunt următoarele: salarii personal direct productiv 1450, cost materii prime aferent producției nevândute 50 (167 de covrigi produși, dar nevânduți), chirie 1500, utilități si alte costuri 1000 (în total 4000 lei).

Se cere:  Ce cantitate de covrigi trebuie să vândă antreprenorul pentru a obține o rată a profitului de 15% (Profit/Vânzari=0.15) ? Cât este costul direct de producție al unui covrig vândut în acest caz ? Dar costul total ?

Notăm: Rp= Rata Profit, V= Venituri din vânzari , P= Profit,  q= cantitatea vândută, p=  preț de vânzare
Rata Profitului se calculeaza ca Profit împărțit la Venituri.  (în acest exemplu vorbim numai de activitatea brută operatională, nu luăm în calcul și impozite plus alte operații).  Deci:

Rp = P / V
Dar, P = V– 0.3*q – (1450+50+1500+1000)  Rezulta ca Rp =  (V– 0.3*q – 4000) / V, dar Rp= 15%, adica
0.15*V =  V– 0.3*q – 4000  Rezulta ca
4000  + 0.3*q = 0.85*V     (Relatia 1)

Dar Veniturile sunt formate din Cantitate vândută înmulțit cu preț unitar, deci:  V= p * q = 1 * q, adică V=1*q     (Relatia 2) înlocuim în relația 1

Din (1) si (2) Rezultă 4000+ 0.3*q = 0.85*q  Echivalent cu 4000 = 0.55*q  , de unde rezultă că:
q= 4000/0.55 = 7272     SAU:  q= 4000 / [(1-Rp)*p - 0.3]

q = 7272 covrigi, adică antreprenorul trebuie să vânda 7272 covrigi pentru a obține Rata profitului de 15% având în vedere costurile pe care le are. Acest lucru înseamnă o medie de 7272 / 168= 43 covrigi pe oră sau 344 covrigi pe zi.   

Profitul brut lunar va fi: 7272 * 1 – 7272 * 0.3 – 4000 = 1091 lei, 1091 / 7272 = 15% Rata profit (correct !)

Costurile Directe de productie sunt formate din materia primă a covrigilor vânduți și a celor nevânduți + salariile direct productive, adică materie prima covrigi vânduți 7272 * 0.3= 2180 lei + salarii directe si productie nevândută 1500 lei = 3681 lei. De aici rezulta un Cost Direct Unitar de 3681 lei / 7272 lei = 0.51 lei/buc.

Costul Total de  Productie unitar este Total Cheltuieli împărțit la numărul de covrigi vânduti, adică 3681 lei + chirie și alte costuri 2500 lei= 6181 lei, adică 6181 lei/ 7272 buc= 0.85 lei/ buc. Diferenta de 0.15 lei/ bucata reprezinta profitul unitar. Acest lucru inseamna ca rata profitului este 15%, adica la vanzari de 1 leu, 0.15 lei reprezintă profit. 

Puteti descărca fișierul Excel cu acest scenariu apăsând AICI sau îl puteți deschide în Google Drive apăsând AICI.  În fișier puteți modifica Rata Profitului dorită și Costurile, iar Excelul va genera automat cantitatea pe care trebuie sa o vindeți și profitul obținut.

Citiți și continuarea acestui articol. 

Citește în continuare ->

vineri, 2 mai 2014

Analiză fundamentală SIF1

SIF Banat Crișana (SIF1) este una din cele cinci societăți de investiții financiare listate la Bursa de Valori București. Societatea deține un portofoliu diversificat de active de calitate, predominând cele din domeniul financiar-bancar cu o pondere de aproximativ 58% în totalul deținerilor. Alte domenii în care SIF1 deține investiții importante sunt: comerț-imobiliare: pondere aprox.11%, turism și alimentație publică: pondere aprox. 8%, farmaceutice: pondere aprox. 5%, celuloză și hârtie: aprox. 4%, energie și utilități: aprox. 3% etc.   

Valoarea totală a deținerilor calculată la 31.03.2014, conform cu dispunerea de măsuri nr. 23/2012 este de 1,563,165,838 lei, ceea ce raportat la numărul total de acțiuni de 548,849,268 înseamnă o valoare unitară a activului net de 2,85 lei. Metodele de evaluare a activelor se regăsesc aici.

Analiza SIF1 perioada 2011-2013 (click pe poze pentru a le mări !) : 

1. Resurse umane:
Productivitatea medie anuală a crescut cu aproximativ 35% în perioada 2013 față de 2012 în principal datorită diminuării numărului mediu de salariați cu 34% (de la 77 la 51).Cu toate acestea, cheltuielile cu salariile la 1000 de lei CA au crescut în aceeași perioadă cu 43 de puncte procentuale din cauza creșterii volumului de cheltuieli cu personalul concomitent cu diminuarea cifrei de afaceri.  Din acest punct de vedere se recomandă o gestionare mai prudentă a nivelului cheltuielilor salariale. Creșterea nivelului acestora ar trebui să se reflecte în creșterea cifrei de afaceri, ceea ce în perioada 2012-2013 nu s-a întâmplat la SIF1. 

2. Structură bilanțieră:
Notă: în bilanțul financiar obligațiile pe termen scurt au fost majorate cu provizioanele (în principal provizioane pentru impozite) și cu veniturile în avans, iar creanțele au fost majoritate cu cheltuielile în avans. 

Cele mai mari ponderi în activul SIF 1 le au Imobilizările Financiare (89% în 2013) și Investițiile financiare pe termen scurt (10% in 2013), restul activelor având ponderi nesemnificative. Observăm de asemenea faptul că ponderea și volumul imobilizărilor financiare a crescut pe întreaga perioada de analiză (ca volum în 2013 față de 2012 de la 800 milioane lei la 922 milioane lei, adică o creștere de 17%), în timp ce ponderea și volumul investițiilor financiare pe termen scurt au un trend descendent de la an la an. Acest lucru reflectă politica investițională a SIF1 de creștere a capitalului prin creșterea investițiilor pe termen lung. (fapt întărit și de politica de dividend din ultimii 2 ani). SIF 1 nu prezintă datorii pe termen lung, iar obligațiile pe termen scurt sunt reprezentate de datorii comerciale, alte datorii (inclusiv datorii fiscale și datorii privind asigurările sociale) și provizioane pentru impozite. De asemenea, ponderea datoriilor în total pasiv este în scădere de la an la an datorită creșterii capitalului propriu concomitent cu diminuarea obligațiilor pe termen scurt. Per total, bilanțul SIF1 pare unul curat, cu o evoluție sănătoasă. 

3. Echilibru Financiar: 
Fondul de Rulment reprezintă excedentul de resurse permanente în raport cu nevoile de același tip, destinat finanțării unei părți din Activele Circulante. Nevoia de Fond de Rulment arată mărimea activelor ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment. Observăm faptul că Fondul de Rulment acoperă Nevoia de Fond de Rulment și de aceea rezultă o Trezorerie Neta pozitivă, ceea ce înseamnă ca avem disponibilități suficiente (în toți cei 3 ani de analiză). Deoarece Fondul de Rulment finanțează integral stocurile și creanțele rezulta o politică a Fondului de rulment de tip conservator. Acest lucru se datorează în principal lipsei stocurilor și volumului redus al creanțelor determinate de activitatea societății (nu lucrează în mare măsură cu stocuri și clienți, ci cu investiții). De aceea, din punct de vedere al echilibrului financiar SIF1 nu prezintă probleme, iar compania nu va intra în dificultăți cauzate de lipsa lichiditaților în viitorul apropiat. 

4. Lichiditate și solvabilitate:
Rata lichidităţii generale se încadrează în limitele normale şi anume 1-1,9 în toţi cei 3 ani analizaţi, iar diferentele de la an la an nu sunt considerabile, acest lucru indicand existenţa unei lichidităţi bune. Momentan nu exista niciun pericol ca întreprinderea să nu poată acoperii obligațiile pe termen scurt din valoarea activelor. Trendul este unul oscilant. De asemenea, rata solvabilității se situază cu mult peste valorile de referință (pe întreaga perioada de analiză), ceea ce întărește convingerea că societatea nu este în pericol de a nu putea să își plătească datoriile. Se obervă și o depăşire a limitelor normale pentru rata lichiditataţii parţiale și cea a lichidității imediate, ceea ce însemnă că societatea prezintă o siguranţă sporită de a-şi plăti datoriile din activele sale curente. Deşi lichiditatea are un trend uşor oscilant de-a lungul celor 3 ani, riscul ca SIF1 să intre în incapacitate de plată este unu foarte mic.

5. Rentabilitate și profitabilitate:
Se observă o fluctuație a ratelor de rentabilitate (rezultat raportat la capitaluri si active) și profitabilitate (rezultat raportat la CA și/sau venituri). Perioada 2012 a fost cea în care compania a fost mai eficientă decât în restul perioadelor. Cu toate acestea, valorile din 2013 sunt extrem de bune, neexistând multe domenii de activitate în care companiile au ROE aprox 8% și rata profitabilității de aprox. 60%. Din acest motiv susțin și am susținut întotdeauna faptul că SIF-urile sunt companii foarte care desfășoară o activitate foarte eficientă. Totuși, pentru a avea o imagine mai clară, indicatorii de mai sus trebuie analizați și în comparație cu cei ai celorlalte SIF-uri, iar apoi cu media sectorului.  

6. Analiza Riscului de Faliment:
Gradul de îndatorare al SIF 1 se situază cu mult sub valoarea de referința (maxim admisă de mine când analizez o societate), în principal datorită lipsei împrumuturilor pe termen lung, ceea ce reprezintă o situație favorabilă și conferă invetitorilor în acțiunile SIF 1 un grad sporit de siguranță. Activitatea SIF 1 se finanțează aproape în totalitate din surse proprii (investițiile acționarilor, profitul reinvestit) lucru care conduce la un cost scăzut al capitalului. De asemnea, din calcularea funcției scor (modelul Ion Anghel) rezultă o posibilitate redusă de faliment, valorile obținute (între 7-9) situându-se cu mult peste valoarea de referință de 2.05.  

7. PER, discount față de VUAN și Valoarea Contabilă. 
PER-ul SIF 1 cu valori sub 10 indica o subevaluare. Indicatorul PER se calculează ca raport între prețul unei acțiuni și profitul net pe acțiune și exprimă durata de recuperare a investiției, în ani, din profitul realizat, în cazul în care acel profit ar fi distribuit în întregime ca dividend. De asemenea, comparativ cu celelalte SIF-uri, Discountul față de VUAN de peste 60% al SIF1 este cel mai mare la momentul actual. Acest lucru indică o subevaluare accentuată cauzată de scăderea interesului investitorilor față de acțiunile SIF1, deși fundamental este o acțiune solidă. Printre cauzele pentru care s-a ajuns aici se numără și: politica de dividend practicată în ultimii 2 ani (nu s-au distribuit dividende acționarilor), neîncrederea în managementul societății, lipsa educației financiare a marei mase a populației din România (foarte puține persoane investesc pe bursă), lipsa de încredere în mediul economic generată de mediul politic corupt și instabil (investitorii străini evită bursa din această cauza), mediul economic local și global precar și instabil cauzat de politicile intervenționiste și presiunea fiscală uriașă aplicate de către state contribuabililor și investitorilor. (aceste lucruri sufocă economia liberă de piață) și altele.  

8. Evoluție preț față de anul precedent vs. evoluție indicatori analiză fundamentală.
















Comparând evoluția prețului din prezent față de cel din aceeași perioadă a anului trecut cu evoluția medie a unor indicatori de analiză fundamentală, observăm faptul că prețul a crescut cu 6%, în timp ce valorile medii ale indicatorilor s-au înrăutățit în perioada de analiză. Concluzia este că acțiunea SIF1 pare puțin mai scumpă acum față de cât costa anul trecut în aceeași perioadă, iar din acest punct de vedere un "preț corect" ar fi 0.93 lei/acțiune. Trebuie să luați în calcul, însă, faptul că estimarea tine cont exclusiv de datele financiare din cele două perioade, iar prețul de piață este influențat și de alți factori. De aceea aceasta estimare are doar scop orientativ și nu trebuie să reprezinte un element semnificativ al deciziei investiționale. 

9. Politica de dividende: Adunarea Generală a acționarilor SIF 1 au decis să nu repartizeze dividende din profitul obținut în anii 2012 si 2013. Profitul net a fost repartizat la Alte Rezerve pentru surse proprii de finanțare utilizabile în viitor. Acest lucru este și negativ, dar și pozitiv în același timp. Negativ deoarece în mod normal oricine investește într-o afacere face acest lucru în primul rând pentru a obține profit din  activitatea desfășurată de companie, ori în cazul nedistribuirii dividendelor motivația primară a investiției dispare pe moment. Pozitiv deoarece prin folosirea profitului ca sursă de finanțare a activității , în mod normal este de așteptat ca profitabilitatea companiei să crească în viitor și o dată cu aceasta și prețul acțiunilor, dar și valoarea eventualelor dividende distribuite în anii respectivi.  În concluzie: dacă în viitor politica de dividende se va schimba concomitent cu creșterea profitabilității, acțiunile SIF 1 ar putea crește mult mai mult decât media sectorului recuperând astfel și distanța din prezent față de celelalte SIF-uri. 

10. Principalele dețineri ale SIF 1: la 31.12.2013  principalele 10 dețineri ale SIF1 erau următoarele:































Concluzii: 
- Acțiunea SIF 1 este o acțiune solidă din punct de vedere al indicatorilor de analiză fundamentală. 
- Prețul este subevaluat la acest moment, iar în cazul modificării politicii de dividende și îmbunătățirii imaginii managementului SIF 1 prin livrarea de rezultate peste media sectorului (mai ales că au la dispoziție profitul pe 2 ani nerepartizat ca dividend- ar trebui să obțină și rezultate peste cele din anii trecuți și peste celelalte SIFuri) investiția în acțiunile SIF1 ar putea fi una foarte profitabilă în viitor.

Puteți descărca și fișierele Excel (cu modalitățile de calcul) apăsând aici.

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email

Citește în continuare ->

marți, 29 aprilie 2014

Idee portofoliu de acțiuni pe Bursa de Valori București

Dacă te interesează investițiile pe bursă cu siguranță ai încercat să găsești cea mai bună variantă pentru construirea unui portofoliu de acțiuni. Sunt sigur că ai auzit și de faptul că un portofoliu de acțiuni trebuie să fie în primul rând diversificat. Personal nu sunt un susținător înfocat al acestei afirmații și consider că dacă știi ce faci poți avea și un portofoliu format dintr-o singură acțiune care va avea șanse să fie mult mai profitabil decât un portofoliu diversificat. De aceea, în ultima perioadă "portofoliul" meu a fost format din una sau maxim două acțiuni, prin ultima vânzare (TEL- preț mediu cumpărare sub 13 lei/buc, preț de vânzare 18 lei/buc + dividend aferent 2012) obținând un randament brut anual de aproximativ 40%. Dacă aș fi împărțit suma investită pe 5 sau 10 emitenți cu siguranță randamentul ar fi fost mult mai mic de atât. 

Cu toate acestea, vreau să vă prezint astăzi un exemplu de portofoliu de acțiuni de pe BVB, cu grad de risc mic (din punctul meu de vedere) și care poate asigura proprietarului un venit măricel fără a depune vreun efort. Singurul lucru de care are nevoie sunt banii pentru investiție și răbdare pentru a cumpăra acțiunile ieftin și a le vinde la prețurile target. Se adresează investitorilor cu profil de risc mediu-scăzut. (cei cu risc foarte mic investesc de obicei în obligațiuni, titluri de stat etc).

Portofoliul propus este următorul:















Am mai ascuns din coloane, însă datele din poză se văd în continuare destul de mic. De aceea, fișierul Excel poate fi descărcat apăsând pe acest link. 

După cum observați la o investiție de 600.000 lei, obținem dividende anuale în valoare de 52.355 lei și un profit potențial din diferențe de preț (într-o periodă cuprinsă între 1-5 ani, în funcție de evoluția pieței) de aproximativ 256.967 lei.

Valorile din tabel sunt estimative, în realitate pot fi mai mari sau mai mici de atât. De asemenea, ponderile și structura deținerilor pot fi modifcate, acest portofoliu este unul creat pe moment și reprezintă doar un exemplu. Evoluția prețurilor acțiunilor depinde de foarte multe elemente, însă bursa de valori reprezintă întotdeauna o variantă de luat în calcul pentru consolidarea situației financiare și multiplicarea fondurilor disponibile. 

Citește în continuare ->

luni, 14 aprilie 2014

De ce trebuie sa începi să citești despre bursă ?


- Ești acționarul unei societăți și îți dorești să o dezvolți, dar nu găsești surse de finanțare ieftine pentru noile proiecte planificate ? 
- Ai economisit o sumă de bani, dar dobânzile oferite de bănci pentru depozite nu îți mai acoperă nici măcar rata inflației, nu ai încredere în fondurile de investiții și nici nu te simți pregătit încă pentru a porni un business de la zero ?  
- Te atrage domeniul economic și ești interesat de gestionarea cât mai eficientă a fondurilor de care dispui ? 

Dacă răspunsul este "Da" la cel puțin una dintre întrebările de mai sus, înseamnă că trebuie neapărat să începi să citești despre Bursele de Valori. 

Ce reprezintă bursele ?

Pentru societățile listate, bursa este în primul rând o sursă de finanțare ieftină: la nivel global, piețele de capital sunt surse de finanțare extrem de utilizate atat de companiile private, cât și de cele de stat deoarece nu presupun costuri cu dobânzile sau rambursarea principalului. De asemenea, dacă în cazul unei finanțări prin bancă este necesar să îndeplinești condițiile de bonitate cerute, finanțarea prin bursă este mai permisivă în ceea ce privește destinația fondurilor și bonitatea. 

Compania se listează la bursă în primul rând pentru că are nevoie de banii pe care îi obține în schimbul vânzării de acțiuni sau al emiterii de obligațiuni. Totuși, finanțarea nu este singurul motiv pentru listare. O dată cu aceasta, mai apar și alte avantaje, cum ar fi: 
- încredere suplimentară din partea partenerilor de afaceri (clienți, furnizori etc) deoarece o companie listată trebuie să îndeplinească condiții de transparență, 
- publicitate și consolidarea imaginii prin promovarea în mediile financiare, 
- posibilitatea de evaluare a afacerii (prețul pe care investitorii îl plătesc pentru acțiuni reflectă încrederea lor în perspectivele companiei) etc. 

Pentru potențialii investitori bursă reprezintă o alternativă la clasicele metode de economisire sau investire, cum ar fi depozite bancare, fonduri de investiții, fonduri de asigurare sau pensii, investiții imobiliare, metale prețioase, pornirea unei afaceri etc. Atunci când cumperi o acțiune ai dreptul la o mică parte din active (clădiri, utilaje etc) și profit, în cazul în care AGA decide repartizarea acestuia sub formă de dividende. Piața de capital permite investitorilor să creeze sume importante de bani prin multiplicarea sumei inițiale, putând deveni bogat fără asumarea riscului de a porni o afacere și fără a face sacrificiile care însoțesc de cele mai multe ori un post de conducere bine plătit. Pentru acest lucru, este necesară însă cunoașterea pieței, a companiilor și cumpărarea de acțiuni subevaluate la un moment dat, dar care au potențial de creștere în viitor. Decizia de cumpărare are loc în urma unor analize riguroase atât la nivel de companie cât și la nivel de context economic regional și global. 

Modalități de multiplicare a banilor prin tranzacționare de acțiuni:

Se poate câștiga din 2 surse:

  1. Dividend: cota parte din profit aferentă procentului din companie deținut. Unele companii repartizeaza întreg profitul sau doar o parte din el sub formă de dividende. În acest caz, cu cât firma a realizat o activitate mai profitabilă cu atât Rata dividendului este mai bună (Rata= Dividend brut pe acțiune / Preț de cumpărare pe acțiune). Pentru a fi convenabil, Rata dividendului trebui să fie mai mare decât inflația și decât dobâzile acordate de bănci pentru depozite. 
  2. Diferența dintre prețul acțiunii la momentul cumpărării și cel de la momentul vânzării: în cazul în care societatea se dezvoltă, desfășoară o activitate din ce în ce mai profitabilă și perspectivele de viitor arată bine, numărul investitorilor care vor dori să cumpere acțiuni va crește, iar cei care vor dori să vândă vor fi din ce în ce mai puțini. Rezultatul va fi o creștere a prețului acțiunilor, iar cei care le-am cumpărat în trecut vor putea să le vândă mai scump marcând un profit bun. 
Care este cea mai importanta calitate a unui investitor la bursă ?

Din punctul meu de vederea, în această activitate, la fel ca și în altele, cel mai important lucru este experiența. Cu cât tranzacționezi și studiezi mai mult, cu atât poți obține rezultate mai bune. La început va fi dificil, este posibil să pierzi mulți bani până când vei începe să cunoști piața, dar numai prin exercițiu, analiză și consecvență se putea ajunge la câștig. 

Dacă ți se pare interesant subiectul poți descărca un Foarte scurt ghid privind Investițiile pe bursa de valori, pe care l-am scris în anul 2009 sau poți căuta materiale pe internet. Ca o prima lectură în acest domeniu recomand cu căldură și Ghidul Investitorului redactat de Bursa de Valori București, care se poate descărca de aici. 
Citește în continuare ->

miercuri, 19 februarie 2014

Sumar analiză Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL)- potențial investiție pe termen lung

Astăzi vreau să prezint o comparație între câțiva indicatori calculați pe baza situațiilor financiare preliminare pe anul 2013 publicate de doua dintre cele mai solide companii listate la Bursa de Valori București și cu perspective foarte bune de evoluție în viitor (din punctul meu de vedere). Precizez că indicatorii de mai jos reprezintă doar un "foarte scurt sumar", dacă vreți, doar o poză de ansamblu a rezultatelor și valorii companiilor.  

1. Discount: este discountul Prețului de astăzi al unei acțiuni față de Valoarea Activului Net Unitar calculată raportând Capitalul Propriu la numărul total de acțiuni. Valorile indică subevaluare, mai ales la Transelectrica. 
2. Rata Profitului Brut Operațional: este calculată raportând Profitul brut din exploatare la Veniturile Totale. Valoarea de 35% de la Transgaz este excelentă: înseamnă că la 100 de lei venituri operaționale, 35 de lei reprezintă profit operațional și 65 de lei cheltuieli aferente veniturilor. 
3. ROE: raportul dintre Profitul Net total și capitalurile proprii. Măsoară profitabilitatea unei companii arătând cât profit a realizat din banii investiți de acționari. 
4. Gradul de Îndatorare: arată  cât la sută din Activele totale ale companiei sunt finanțate din surse împrumutate. Se consideră valori ideale sub 60%, dar procentul poate diferi în funcție de sectorul de activitate. 
5. PER: se calculează ca raport între prețul unei acțiuni și profitul net pe acțiune și exprima durata de recuperare a investiției (în ani) din profitul raportat de emitent (daca tot profitul ar fi distribuit ca dividende). Cu cât valoarea este mai mică, cu atât acțiunea este mai ieftină. De obicei, un PER cu valoare sub 10 indică subevaluare. 
6. Rata de creștere a Cifrei de Afaceri: arată cu cât a crescut cifra de afaceri a companiei în perioada 2013 fată de 2012. 
7. Rata de creștere a Profitului Net: arată evoluția profitului net al celor două companii în aceași perioadă. 
8. Rata potentială a Dividendului Brut: reprezintă valoarea estimată de mine a dividendului brut care s-ar putea repartiza din profitul  pe anul 2013, raportata la prețul din piață. Valoarea dividendului a fost estimată prin calcularea procentului din profitulul din anii trecuți repartizat ca dividend, aplicarea acestuia la profitul net din 2013 și apoi împărțită la numărul total de acțiuni. Un dividend cu valoare peste 10% este unul excelent mai  ales în această perioadă. 

Pe termen scurt și mediu este posibil să mai vedem scăderi având în vedere dimensiunea bursei noastre și reacțiile investitorilor la știri și evenimente, însă dacă privim pe termen lung eu cred că o astfel de investiție va fi profitabilă. În alte țări mai dezvoltate, acțiuni ca acestea au prețuri care depășesc cu mult valoarea netă a activului unitar. 
Citește în continuare ->

marți, 4 februarie 2014

Principalele criterii pentru stabilirea valorii și luarea deciziei de cumpărare a unei acțiuni pe Bursa de Valori București

La ce ne uităm prima dată atunci când dorim să investim în acțiunile unei companii listate la Bursa de Valori ? În continuare puteți citi cele mai importante criterii pe care le urmăresc eu atunci când caut o investiție solidă, pe termen lung:

- Potențialul de creștere în viitor (sectorul de activitate, cererea pentru produsele/serviciile firmei,etc).
- Profitabilitatea (compania să nu aibe pierderi și să aibe în general o activitate de exploatare profitabilă).
- Dividendul acordat. Dacă în cazul unui depozit bancar beneficiul obținut este dobânda, în cazul acțiunilor prețul plătit de companie acționarilor pentru aportul la capital trebuie să fie reprezentat de dividend.
- Gradul de îndatorare (să nu fie mai mare de 60%), nivelul indicatorilor de solvabilitate și evoluția în timp a celorlalți indicatori de analiză financiară calculați cu ajutorul aplicației excel AnaFin pe care o puteți downloada de pe pagina "Lucrări".  
- Discountul față de VAN. Ce înseamnă acest lucru ? VAN (valoarea activului net) reprezintă valoarea care s-ar putea obtine în urma vânzării tuturor bunurilor societății și achitării tuturor datoriilor. Împărtită la numărul de acțiuni obținem Valoarea Activului Net Unitar. Daca avem un discount de fata de VAN de exemplu de 50% înseamnă că în schimbul plății unui leu cumpărăm “bunuri în valoare de 2 lei” (la prețurile stabilite conform evaluarilor). Trebuie acordată mare atenție aici: în cazul acțiunilor cu un discount foarte mare față de VAN analizați motivele pentru care investitorii nu sunt interesați la acel moment de acțiunile respective. Este o oportunitate pe care ceilalți nu au observat-o sau există informații care vă scapă vouă ?
 - Contextul economic global și național. Deși acest lucru nu contează foarte mult în cazul în care doriți să faceți o investiție bună pe termen lung și nu doar o speculație. Aici sunt nevoit să aduc în discuție din nou unul dintre citatele mele preferate ale lui Warren Buffet: “Mai devreme sau mai târziu prețul tinde să reflecte valoarea intrinsecă a unei acțiuni”.
Citește în continuare ->

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Rezultat recomandare din Martie 2011

Nu am mai scris demult pe acest blog.. M-am tot gândit în ultima perioada să încep din nou să scriu, dar nu pot spune dacă se va întâmpla acest lucru în mod constant. Nu pentru ca nu aș avea multe de spus, dar eu scriu doar când am chef să o fac, iar cheful de scris cam lipsește.

Aș dori în această postare să cuantific rezultatele pe care le-ar fi obținut în prezent oricine ar fi investit în ceea ce am recomandat pe data de 19 Martie 2011 aici (apasa pentru a deschide linkul):

1. Dacă ai fi cumpărat pe atunci acțiuni SIF 1 de 100.000 lei la pretul de 1.1 lei/acțiune ai fi avut Vineri 10 Ianuarie 2014 aproximativ 91.000 de acțiuni pe care le-ai fi vândut la prețul de 1.32 lei și ai fi obținut 120.000 lei, deci un profit brut de 20.000 de lei din care 16% merg la stat și ți-ar fi rămas 16.800 lei. Pe lângă acești bani, ai fi încasat dividende brute în valoare de 91.000 acțiuni * 0.103 lei/acțiune + 91.000 acțiuni * 0.1 lei/acțiune, adică 18.400 lei din care 16% se duc la stat și mai rămân 15.500 lei. Vezi aici valorile dividendelor (pentru anul 2012 nu s-au distribuit). În total ai fi avut un câștig net de 16.800 + 15.500= 32.300 lei, adică 32.3% în aproape 3 ani, deci aproximativ 10% pe an, ceea ce este mult mai mult decât dobânda la un depozit bancar, dar destul de nesatisfăcător: 
Grafic privind evoluța SIF 1 în perioada Martie 2011- Ianuarie 2014
2. Să vedem însă ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi cumpărat și acțiuni SIF 2 de 100.000 lei în acea perioadă la prețul de 1.38 lei/acțiune și le-ai vândut ieri la prețul de 1.47 lei/acțiune: ai fi avut aproximativ 72.500 de acțiuni * 1.47 = 106.500 lei, deci un profit brut de 6.500 lei, din care ți-ar fi rămas 5.500 lei. Pe lângă acești bani, ai fi încasat dividende brute în valoare de 72.500 acțiuni * 0.09 lei/acțiune + 72.500 acțiuni * 0.22 lei/acțiune + 72.500 * 0.24, adică 39.850 lei din care 16% se duc la stat și mai rămân 33.474 lei. Vezi aici valorile dividendelor anuale. În total ai fi avut un câștig net de 5.500 + 33.474= 39.000 lei, adică 39% în aproape 3 ani, deci aproximativ 13% pe an, ceea ce este mult mai mult decât dobânda la un depozit bancar, dar destul de nesatisfăcător:
Grafic privind evoluța SIF 2 în perioada Martie 2011- Ianuarie 2014
3. Dacă ai fi cumpărat și acțiuni SIF 3 de 100.000 lei în acea perioadă la prețul de 0.588 lei/acțiune și le-ai vândut ieri la prețul de 0.679 lei/acțiune: ai fi avut aproximativ 170.000 de acțiuni * 0.679 = 115.000 lei, deci un profit brut de 15.000 lei, din care ți-ar fi rămas 12.600 lei. Pe lângă acești bani, ai fi încasat dividende brute în valoare de 170.000 acțiuni * 0.03 lei/acțiune + 170.000 acțiuni * 0.1712 lei/acțiune + 170.000 * 0.175 lei/acțiune, adică în total 63.950 lei din care 16% se duc la stat și mai rămân 53.718 lei. Vezi aici valorile dividendelor anuale. În total ai fi avut un câștig net de 12.600 + 53.700= 66.000 lei, adică 66% în aproape 3 ani, deci aproximativ 22% pe an, ceea ce este un rezultat satisfăcător:
Grafic privind evoluța SIF 3 în perioada Martie 2011- Ianuarie 2014
4.Presupunând că ai fi cumpărat în anul 2011 și acțiuni SIF 4 de 100.000 lei la prețul de 0.725 lei/acțiune și le-ai vândut ieri la prețul de 0.9 lei/acțiune: ai fi avut aproximativ 137.500 de acțiuni * 0.9 lei/acțiune = 123.750 lei, deci un profit brut de 23.750 lei, din care ți-ar fi rămas 19.950 lei. Pe lângă acești bani, ai fi încasat dividende brute în valoare de 137.500 acțiuni * 0.081 lei/acțiune + 137.500 acțiuni * 0.081 lei/acțiune + 137.500 * 0.134 lei/acțiune, adică în total 40.700 lei din care 16% se duc la stat și mai rămân 34.188 lei. Vezi aici valorile dividendelor anuale. În total ai fi avut un câștig net de 19.950 + 34.188= 54.000 lei, adică 54% în aproape 3 ani, deci aproximativ 18% pe an, ceea ce este un rezultat satisfăcător:
Grafic privind evoluța SIF 4 în perioada Martie 2011- Ianuarie 2014
5.Dacă ultima investiție a ta în Martie 2011 ar fi fost acțiuni SIF 4 în valoare de de 100.000 lei la prețul de 1.48 lei/acțiune și le-ai fi vândut ieri la prețul de 2 lei/acțiune: ai fi avut aproximativ 67.500 de acțiuni * 2 lei/acțiune = 135.000 lei, deci un profit brut de 35.000 lei, din care ți-ar fi rămas 29.000 lei. Pe lângă acești bani, ai fi încasat dividende brute în valoare de 67.500 acțiuni * 0.075 lei/acțiune + 67.500 acțiuni * 0.13 lei/acțiune + 67.500 * 0.13 lei/acțiune, adică în total 22.600 lei din care 16% se duc la stat și mai rămân 18.900 lei. Vezi aici valorile dividendelor anuale. În total ai fi avut un câștig net de 29.000 + 18.900= 47.900 lei, adică 48% în aproape 3 ani, deci o medie de aproximativ 16% pe an, ceea ce este un rezultat satisfăcător:
Grafic privind evoluța SIF 5 în perioada Martie 2011- Ianuarie 2014
Pentru a centraliza, în total ai fi investit 500.000 lei în Martie 2013, câte 100.000 lei în acțiunile fiecărui SIF listat la BVB și dacă ai fi vândut Vineri 10 Ianuarie 2014 (ceea ce nu ar fi recomandat deoarece cel mai probabil preturile  vor mai crește în preajma dividendelor aferente anului 2013) ai fi obținut un profit net de aproximativ  32.300 lei (SIF 1) + 39.000 lei (SIF 2) + 66.000 lei (SIF 3) + 54.000 (SIF 4) + 47.900 (SIF 5) = 239.000 lei în mai puțin de 3 ani, fără a face absolut nimic fizic în afara analizei financiare, a câtorva click-uri pe care trebuie să le apăsăm pentru a cumpăra acțiunile și a declarațiilor fiscale pe care trebuie să le depunem trimestrial/anual la  ANAF.

Dacă raportăm rezultatul total net la investiția totală obținem un ROI (return on investment) de 47.8% pe cei 3 ani de imobilizare a resurselor, adică în medie 15.9% anual. Este un rezultat bun, având în vedere situația economică actuală, faptul că statul ne-a luat 16% din profitul obținut ca urmare a creșterii prețului și tot 16% din dividendele care mai fuseseră impozitate încă o dată cu 16% (prin impozitarea profitului firmelor) și faptul că riscul acestei investiții este destul de mic. Ar fi putut fi o opțiune profitabilă pentru cei care dispuneau de cei 500.000 de lei și ar fi urmat recomandarea mea.

Ordonând cele 5 SIF-uri în funcție de rezultatele pe care le-am fi obținut, de la cel mai profitabil, la cel mai puțin profitabil, ordinea ar fi următoarea: SIF 3, SIF 4, SIF 5, SIF 2 și SIF 1.

Dacă mergem mai departe cu scenariul, haideți să presupunem că am strâns toți cei 239.000 de lei pe care i-am produs din tranzacționarea la bursă și vrem să îi investim într-o acțiune mai riscantă, dar care ar putea avea potențial mare de creștere pe termen lung. Ca să nu o mai lungim, cumpărăm de 239.000 lei acțiuni PRSN la prețul de 0.15 lei/acțiune (vezi aici), adică avem aproximativ 1.590.000 de acțiuni PRSN și așteptăm să vedem ce se întâmplă, considerând că nu avem nevoie de acești bani și nu vom vinde o acțiune de 0.5 lei mai jos de 0.2-0.3 lei.
Citește în continuare ->

sâmbătă, 6 august 2011

Marii speculatori au inventat o noua "criza"

Presupun că ați auzit în ultimele zile de panica genarală provocată de zvonul ca SUA ar putea intra intr-o nouă criză !?

Deși economia Romaniei prezintă semne de revenire în momentul actual (trimestrul al doilea al anului 2011 este al treilea trimestru consecutiv de creștere economică, producția industrială a crescut cu 8.9% in primele 5 luni ale anului vezi aici, etc.), totuși un simplu ZVON lansat de cine știe ce "mare analist economic" a provocat prăpăd pe Bursa de la București în ultimele zile.

Haideți sa vedem ce s-a întâmplat de fapt: marii speculatori (investitorii pe termen scurt care dețin pachete foarte mari de acțiuni) au profitat de această știre (zvonul) și au vândut masiv provocând astfel panică pe bursă. Această panică va dura până când micii investitori se vor speria, vor anticipa o cădere dramatică a bursei (acest lucru făcând parte de fapt din scenariul creat de marii speculatori) și vor ieși din piață marcând pierderi importante. Cine va cumpăra ? Ați ghicit ! Marii speculatori, care apoi vor promova în piață zvonuri pozitive de normalizare a situației, nu vor mai plasa ordine de vânzare, oferta de acțiuni din piață va scădea, prețurile vor crește, iar micii investitori vor cumparăra din nou scump acțiunile vândute de marii speculatori...

În concluzie, jocurile sunt făcute de mult, iar cei care au în prezent foarte mulți bani vor avea și mai mulți în timp ce restul vor fi păcăliți.
Citește în continuare ->

vineri, 8 aprilie 2011

Influenta modificarii ratei dobanzii de politica monetara asupra evolutiei bursei


Acum ceva timp am citit un articol foarte interesant aici si m-am gandit ca ar fi foarte util de explicat mai pe larg de ce bursele evolueaza in sens invers modificarii dobanzii de politica monetara, mai exact, in momentul in care Banca Centrala decide diminuarea dobanzii, de cele mai multe ori bursa inregistreaza cresteri, iar majorarea acestei dobanzi provoaca scaderi ale bursei.

Este bine stiut faptul ca orice produs are un pret. Ei bine, dobanda de politica monetara reprezinta, in principiu, pretul banilor, deci o diminuare a dobanzii se traduce prin ieftinirea banilor, in timp ce o majorare prin scumpirea acestora. Ieftinirea banilor produce cresterea masei monetare din piata deoarece, moneda fiind mai ieftina, din ce in ce mai multi participanti ai pietei si-o permit, iar scumpirea banilor produce situatia inversa, adica diminuarea masei monetare din cauza ca putini participanti ai pietei isi mai permit acesti "bani scumpi".

Acum ca am stabilit principalele elemente "teoretice", haideti sa vedem ce se intampla, efectiv, in momentul modificarii dobanzii de referinta de catre Banca Centrala.

In prima situatie, diminuarea dobanzii, in piata se produc mai multe modificari, printre care:
1. Companiile pot atrage mai usor resurse mai numeroase si mai ieftine (prin credite sau alte tipuri de imprumuturi) pe care le pot utiliza pentru investitii sau dezvoltare, ceea ce se va concretiza in final prin cresterea profiturilor care va duce la cresterea cererii pentru actiuni ce va produce la randul ei cresterea preturilor actiunilor
2. Clientii acestor companii pot atrage la randul lor fonduri suplimentare mai multe, mai usor pe care le pot introduce in piata cumparand produsele companiilor (cresterea consumului). In aceasta situatie efectul final va fi cresterea cifrelor de afaceri ale companiilor si, implicit, a profiturilor acestora.
3. Investitorii pot atrage si ei fonduri suplimentare pe care le pot plasa ulterior in investitii pe bursa, ceea ce va duce la cresterea cererii pentru actiuni si, in final, la cresterea preturilor actiunilor.
4. Randamentele plasamentelor in depozite la termen sau obligatiuni scad, ceea ce ii poate determina pe multi dintre detinatorii acestor instrumente sa "mute" resursele de care dispun pe o alta piata. O mare parte va merge spre piata de capital, ceea ce inseamna ca va creste, din nou, cererea pentru actiuni, deci acestea se vor scumpi.

Din aceste motive, diminuarea dobanzii de politica monetara produce, in general, imbunatatirea mediului economic, dar si cresteri pe bursa.
Este de la sine inteles ca o majorare a dobanzii de referinta produce efectele inverse celor prezentate mai sus, mai exact, companiile si clientii acestora vor atrage mult mai greu resurse, ceea ce va duce la scaderea profiturilor, de aici putand aparea si alte complicatii cum ar fi de exemplu diminuari salariale sau chiar restructurari, deci somaj. De asemenea, multi dintre investitorii de pe bursa se vor orienta spre depozite la termen sau obligatiuni, convinsi de dobanzile mari pe care aceste intrumente le ofera, ceea ce va duce la diminuarea cererii pentru actiuni si, in final, la scaderea preturilor acestora.

Avand in vedere cele expuse mai sus, probabil ca va veti intreba: "de ce Banca Centrala nu reduce la minim dobanda de referinta pentru a incuraja economia si a fi bine pentru toata lumea ? " Raspunsul este unul foarte simplu: cu cat dobanda este mai mica si banii sunt mai ieftini, cu atat va creste consumul, ceea ce va duce la cresterea preturilor, deci la inflatie, ceea ce poate provoca grave dezechilibre economice. De aceea Banca Centrala (al carei obiectiv principal este stabilitatea preturilor) trebuie sa gestioneze cu foarte mare atentie dobanda de politica si sa gaseasca un nivel optim al acesteia, asa incat sa indeplineasca si obiectivele ce tin de inflatie (sa gaseasca un echilibru intre dobanda si inflatie).

In concluzie, va sugerez, in cazul in care investiti pe bursa sa fiti atenti la orice modificare a dobanzii de politica monetara.
PS: Joi 7 Aprilie, Banca Centrala Europeana a majorat dobanda de politica de la 1% la 1.25%. Vezi aici. Astazi piata noastra nu a reactionat negativ, insa este interesant de urmarit ce se va intampla de acum, pe burse, atat la noi, cat si in restul UE.

Citește în continuare ->