Intr-o zi, blocat fiind in traficul bucurestean, am meditat asupra unui mod de a explica celor care nu au inteles pana acum ce inseamna de fapt "sa joci la bursa". Multi compara "jocul la bursa" cu pariurile sportive(nimic mai gresit de atat) in timp ce altora li se pare ceva extrem de complicat (la fel de gresit). Nu voi face acum o teorie a pietelor de capital (pentru cei cu adevarat interesati, se pot gasi foarte multe materiale pe aceasta tema, doar printr-o simpla cautare), ci voi incerca sa exemplific acest fenomen dintr-o perspectiva strict metaforica.
Imaginati-va ca mergeti pe un drum cu doua benzi pe sens extrem de aglomerat. Sa presupunem ca circulati pe prima banda si la un moment dat observati ca pe cea de-a doua se merge mult mai bine. Cu siguranta ca veti schimba banda de mers si la fel ca voi o vor face si alti conducatori care au observat oportunitatea. Acest lucru, insa, va duce treptat la aglomerarea celei de-a doua benzi si eliberarea primei benzi care initial fusese cea mai aglomerata dintre cele doua. Astfel, daca nu va veti adapta situatiei si nu veti schimba din nou banda de mers riscati sa ramaneti blocati in trafic in timp ce alti conducatori mai perspicace vor merge bine-mersi pe cealalta banda.
Imaginati-va, acum, ca pe prima banda de mers au voie sa circule doar CUMPARATORII (cei care cumpara actiuni la bursa), iar pe cea de-a doua doar VANZATORII (cei care vand actiuni la bursa). Astfel, daca se merge mai bine pe prima banda, inseamna ca pretul actiunilor CRESTE, iar daca se merge mai bine pe cea de-a doua inseamna ca pretul actiunilor SCADE.
Astfel, puteti avea de castigat in doua moduri:
1. Va mutati in permanenta pe banda pe care se merge mai bine. In aceast caz, insa, problema este ca trebuie sa va dati seama intotdeauna pe care dintre cele doua benzi se merge mai bine si in plus sa observati imediat cand o banda s-a aglomerat si in acel moment sa o schimbati rapid. Este destul de greu sa nu gresiti si, evident, cei mai avantajati sunt cei care schimba primii banda deoarece ei vor merge cel mai bine pentru cel mai mult timp. (Echivalent cu a merge cu trendul pietei)
2. Observati (la un moment dat) ca toata lumea se muta pe una dintre benzi si, din experienta, stiti ca cealalta banda se va elibera si de aceea veti merge pe ea si nu o veti schimba. (Echivalent cu a cumpara cand toata lumea vinde si preturile sunt foarte mici si a vinde cand toata lumea cumpara si preturile sunt deja prea mari.)
Veti avea de pierdut atunci cand, desi se merge mai bine pe o banda, voi nu observati (analizati situatia GRESIT) si ramaneti sau va mutati pe banda mai aglomorata care deja este sau va fi in curand blocata. (Echivalent, de exemplu, cand cumparati desi preturile sunt prea mari si ceilalti vor vinde ducandu-le in jos)
Singura diferenta intre gestionarea unei astfel de situatii din trafic si "jocul la bursa" este ca "jucatorii" se muta dupa o banda pe alta, de obicei, in urma unor evenimente. De exemplu daca firmele listate la cota bursei inregistreaza performante foarte slabe, cei mai multi dintre "jucatori" se vor afla pe banda vanzatorilor si preturile vor avea o tendinta de scadere. Este cam acelasi lucru, daca vreti, ca atunci cand soferii se muta pe banda mai aglomerata din cauza ca pe cea mai libera sunt obstacole(de exemplu gropi :))
In concluzie, tranzactionarea actiunilor la bursa (nu imi place cum suna "jocul la bursa"), NU ESTE asemanatoare pariurilor sportive si nici NU ESTE un lucru extrem de complicat. Tot ce ai de facut este sa iti dai seama de directia pietei, sa analizezi situatia cat mai pertinent si obiectiv si sa nu cumperi niciodata prea scump !

Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu